UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE

Obiectul lunii la MNIT, o cupă de cristal, a fost ales pentru a marca aniversarea a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Unirea a fost realizată într-o primă etapă prin dubla legere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (24 ianuarie 1859) și a fost desăvârșită trei ani mai târziu când s-a înfăptuit deplina unificare politico-administrativă a celor două principate, prin crearea Parlamentului și a guvernului unic (22 ianuarie 1862). Cu acest prilej, în mesajul adresat Adunării, domnitorul afirma că: „O viață nouă începe pentru România. Ea intră în fine pe calea care o va conduce către împlinirea destinelor sale”. Astfel, actul politic de la 1859 rămâne înscris în conștiința românilor ca fiind un moment decisiv al istoriei naționale ce nu trebuie uitat niciodată.

M 2206 web

O mărturie în acest sens o reprezintă și această cupă aniversară din colecția de istorie modernă a Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, decorată cu stema domnitorului Cuza, ce a fost realizată cu ocazia aniversării semicentenarului Unirii, în anul 1909.