08/14/19

Orbán Balázs. Fascinația Orientului la MNIT

 

Cluj Napoca, 15 august:  Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) vă invită să vizitați expoziția ,,Orbán Balázs. Călătorie în Orient’’, începând de duminică, 18 august 2019. Expoziția, realizată în colaborare cu Muzeul „Haáz Rezső” și Asociația culturală „Székelyföldi Legendárium” din Odorheiu Secuiesc, comemorează 190 de ani de la nașterea lui Orbán Balázs (1829 –1890), scriitor, etnograf, istoric, om politic și membru corespondent al Academiei Maghiare (1887).

Directorul MNIT, Felix Marcu, apreciază că ,,expoziția este un tribut pe care îl aducem omului de cultură Orbán Balázs, al cărui nume se leagă de muzeul nostru datorită donaţiilor făcute de acesta Societății Muzeului Ardelean, piese aflate acum în patrimoniul MNIT. Învităm clujenii și pe toți vizitatorii interesați, sau doar curioși, să ia contact prin intermediul artefactelor aduse de Orban din călătoriile sale- statuete funerare, organe umane sau animale mumificate, dar mai ales prin ilustrarea vieții fascinante a lui Orbán Balázs, cu o lume care continuă să suscite interes publicului, indiferent de vârstă, cea a civilizațiilor Orientului Antic, a Egiptului în mod special.’   

În cadrul expoziției va rula și un scurtmetraj, film ce prezintă periplul lui Orbán prin Orient, călătorii ce l-au purtat prin Siria, Palestina, Egipt și Grecia. Scriitorul ardelean a ajuns pentru prima dată la Istanbul, capitala Imperiului Otoman, la doar 19 ani. În continuare, a avut parte de o viață aventuroasă, desprinsă parcă din romanele lui Jókai Mór sau Victor Hugo. De altfel, Orbán l-a cunoscut personal pe scriitorul francez, cu care a legat o relație de amiciție în perioada exilului său pe insula Jersey, Marea Britanie. Orbán și-a publicat impresiile din voiajul întreprins între anii 1848-1849 în șase volume, reunite sub titlul ,,Călătorie în Orient’’ și publicate la Cluj, în 1861. Scenariul filmului include fragmente preluate din cărțile sale, iar suportul de imagine e realizat după gravuri din albumul de epocă Meyer’s Universum.

Evenimentul face parte din programul dedicat Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, ediția a X-a, ce se desfășoară în intervalul 17-25 august 2019. Cu această ocazie, în zilele de  20 și 21 august, timp de 2 ore intrarea și ghidajul în expoziție vor fi gratuite, după cum urmează:

Marți, 20 august: – ora 11.00-12.00 – intrare și ghidaj gratuit în limba română

                                – ora 13.00-14.00 – intrare și ghidaj gratuit în limba maghiară

Miercuri, 21 august: – ora 11.00-12.00  – intrare și ghidaj gratuit în limba maghiară

                                     – ora 13.00-14.00 – intrare și ghidaj gratuit în limba română

MNIT invită persoanele interesate de mai multe detalii referitoare la programul expoziţiilor să acceseze site-ul muzeului, www.mnit.ro, și pagina de Facebook.

07/15/19

Vă anunţăm că expoziţia itinerantă „O PRIETENIE REGALĂ: GRIGORE ANTIPA ŞI REGII ROMÂNIEI 1892-1944”, va rămâne la Cluj până în 21 iulie.

Vă aşteptăm la muzeu pentru a descoperi povestea unei prietenii care s-a perpetuat de-a lungul a patru generaţii ale Familiei Regale, prietenie atestată prin documente, fotografii şi obiecte nepreţuite.

 

06/20/19

ADRIAN ANDREI RUSU – DEBUT EDITORIAL PENTRU O SINTEZĂ

Vă aşteptăm vineri, 28 iunie, de la ora: 14.00, pentru lansarea volumului: 

ADRIAN ANDREI RUSU – CASTELUL ŞI SPADA. CULTURA MATERIALĂ A ELITELOR DIN TRANSILVANIA EVULUI MEDIU TARDIV

O sinteză de istoria Transilvaniei în jurul anului 1500 văzută prin prisma tuturor decorurilor de epocă. Abordarea conceptelor de cultură materială, raportate la tipuri de izvoare (despre ermetismul limbilor de cancelarie, arheologie, obiectologie şi istoria artei), sensibilităţi etnice ori prea mult popular/ţărănesc/etnografic, felul modelelor şi influenţelor externe, la crucea civilizaţiilor majore, mecanismele de difuziune şi absorbire. Care erau elitele de epocă, statut şi simboluri, cum se făceau averile, ce conta drept preţios, despre orizonturile de cunoaştere, raportul dintre stăpâni şi meşteri, cum se locuia (cetăţi, castele ori conace), ce bijuterii, arme, haine se purtau; cum se mânca ori se scria. Toate materiale primare plimbate prin utilităţi. Concluzia cea mai generală: cea dintâi globalizare europeană fără rest!

06/20/19

EXPOZIȚIA ABSOLVENȚILOR UAD CLUJ-NAPOCA 2019
Departamentul Design

22 – 30 iunie
MNIT, Str. C. Daicoviciu, nr. 2

Vernisaj – Sâmbătă, 22 iunie 2019, ora 19.00

EXPOZIȚIA ABSOLVENȚILOR UAD este unul din evenimentele de tradiție ale Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, ajuns la cea de a XIX-a ediție, și reprezintă cea mai așteptată expoziție anuală din mediul artistic universitar național. Manifestarea pune în lumină tineri absolvenți ale căror creații sintetizează educația și experiența profesională dobândită în cei 3 sau 5 ani de studii. Evenimentul, repetat anual, definește caracterul și individualitatea fiecărei generații de artiști absolvenți.

Selecția aparține absolvenților promoției 2019 (nivel licență și masterat) de la Departamentul Design.
Pentru mai multe informaţii: https://www.facebook.com/events/376403889888947/

06/14/19

Duminică, 16 iunie, Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei este închis cu ocazia Rusaliilor (sărbătoare legală), iar  luni 17 iunie, birourile instituție sunt închise (a doua zi de Rusalii, sărbătoare legală).

De marţi, 18 iunie, vă aşteptăm la muzeu!

06/13/19

PROGRAM DE VARĂ

Începând de marţi, 18 iunie, MNIT trece la program de vară:

MARŢI, MIERCURI, JOI, SĂMBĂTĂ, DUMINICĂ: 
11.00 – 18.00
Ultima intrare – 17.30

VINERI: 
12.00 – 20.00
Ultima intrare – 19.30

 

06/6/19

Comori

Vineri, 7 iunie, de la ora 17.00 vă așteptăm la un atelier lectură, marca “Dăruim comori”, cu povestea: “Totul este bine, când se termină cu bine!” de Quentin Greban. Întrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Varsta recomandata +5, numar de locuri:15.
Pentru mai multe detalii despre cum puteți participa, vă invităm să accesați pagina evenimentului : https://www.facebook.com/events/326646131347115/?ti=icl

 

05/28/19

Modificări în programul de vizitare

Miercuri, 29 mai, datorită programului Şcoala altfel şi pentru a permite cât mai multor grupuri de elevi să ne viziteze, am modificat programul, aşa că ne puteţi vizita în intervalul orar 10.00 – 16.00!
Vă aşteptăm la muzeu!

05/24/19

Opt decenii de la inaugurarea Muzeului de Antichităţi din Cluj

Muzeul nostru aniversează luni, 27 mai, 86 de ani de la deschiderea oficială a Muzeului de Antichitati de pe lângă Institutul de Studii Clasice Cluj, condus de profesorul Emil Panaitescu. În 1963 instituţia a devenit Muzeul de Istorie din Cluj, iar din 1994 are denumirea sub care e cunoscut astăzi. Indiferent de nume, din 1933 instituţia a funcţionat neîntrerupt în actualul sediu de pe strada Daicoviciu nr. 2 (fostă str. Gherescu).

,,MNIT este muzeu de istorie dar în acelaşi timp este şi istorie în sine, cu un traseu punctat de evenimentele ce au marcat parcursul transilvănean în contextul istoric naţional şi European al ultimului secol, de la primele iniţiative de constituire ale acestuia, pâna la muzeul de azi. Trebuie să mentionez că acum cateva zile muzeul nostru a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria E -„Patrimoniul cultural naţional” pentru dăruirea şi profesionalismul de care au dat dovadă generaţiile de specialişti MNIT, potrivit administraţiei prezidenţiale. Prin momentele aniversare ale MNIT, dorim să aducem în atentia publicului repere importante ce ţin de istoria oraşului şi muzeului nostru, unul dintre acestea fiind şi evenimentul pe care îl marcăm luni, prin accesul gratuit al publicului la expoziţiile noastre, aşa cum a fost şi în 1933, si mai mult, ne propunem ca aceste date simbolice, să devină tradiţie în calendarul manifestarilor noastre anuale’’ afirmă Felix Marcu, managerul MNIT.

Dacă doriţi să aflaţi cum a fost percepută deschiderea Muzeului de Antichităţi din Cluj, ataşăm o pagină din Gazeta ilustrată, care în numărul 6 din iunie 1933, marca evenimentul. Mulţumim colegilor de la Biblioteca Centrală Universitară “Lucian Blaga”, Cluj-Napoca  pentru dreptul de publicare a imaginii. 

Păstrând tradiţia, vă aşteptăm luni, 27 mai, pentru a vizita gratuit expoziţiile noastre, în intervalul orar 10.00-16.00.