Muzeul nostru/Muzeul vostru

Încheiem miercuri, 19 octombrie, ora 16.00, printr-un vernisaj (deci printr-un început) și un spectacol, anul „pilot” al proiectului de educație muzeală – ”Muzeul nostru/Muzeul vostru”. În conturarea acestui proiect, am pornit de la ideea că trebuie să-i convingem pe adolescenți că muzeele sunt și pentru ei. În ultimii ani, s-a pus mult accent pe asigurarea că tinerii nu sunt doar primiți, ci și încurajați să vină înspre muzee. Aproape fiecare instituție de cultură are acum (sau dezvoltă) o schemă de familie cu copiii drept ținta principală. Dar ce putem spune când e vorba despre adolescenți – un grup care ar fi putut beneficia cel mai mult de un spațiu cum este muzeul. În realitate, ei sunt cei care au primit cea mai mică atenție și de aici am pornit cu proiectul. Ne-am pus problema: Cum îi putem atrage? Simplu, i-am implicat și i-am lăsat să se exprime. Așa că ei au decis pe ce vor să se concentreze, proiectul în care au dorit să se implice, pe cât de posibil fără presiune, iar rezultatul e o expoziție având o concepție proprie, pe care au intitulat-o ,,Labirinturile roșii’’, și o piesă de teatru scrisă, regizată și jucată tot de ei – ,,O scurtă dramă communistă’’.

MAI MULTE DESPRE CONCEPTUL EXPOZIȚIEI ȘI IMAGINI CU TINERII CURATORI AICI

Coordonatori: Sanda Man, Cristian Roman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *