”Asociația Operatorilor de Cinema, în parteneriat cu Ministerul Culturii, organizează anul acesta, în data de 10 septembrie, un eveniment în premieră absolută: Ziua Cinematografiei. Această zi va fi un omagiu adus cinematografiei și o recompensă pentru iubitorii de film, după o perioadă în care contextul social a fost unul mai puțin favorabil atât pentru cinematografe, cât și pentru cinefili.”
Pentru a celebra Ziua Cinematografiei, diverse instituții din subordinea Ministerului Culturii, printre care și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, organizează evenimente care pun în lumină cea de-a șaptea artă.
Sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 12.00, MNIT vă propune, la sediul său, un Maraton ”Moromeții”, manifestare realizată cu sprijinul CNC și în parteneriat cu TIFF.La 100 de ani de la nașterea lui Marin Preda, ”Moromeții” demonstrează că încă poate ridica probleme, stârni zâmbete, aduna generații diferite. Un roman care a reușit să facă inclusiv istorie cinematografică, primul volum transpunându-se pe ecran în 1987, iar al doilea în 2018. Același regizor, două epoci diferite.Program:
12.00 – Moromeții (1987), regia: Stere Gulea
14.30 – Moromeții 2 (2018), regia: Stere Gulea
Manifestare organizată cu sprijinul CNC și în parteneriat cu TIFF.
Intrarea este liberă.
De asemenea, intrarea este liberă și în expozițiile muzeului în perioada 10-11 septembrie.