ISTORIA FARMACIEI
Colecţia este expusă în cea mai veche farmacie din Cluj, atestată în secolul al XVI-lea. La început farmacia era una publică, controlată de către Consiliul Orășenesc. Ea a fost privatizată în secolul al XVIII-lea, cel mai cunoscut proprietar al său fiind Tobias Maucksch (1752-1802), farmacist privilegiat al orașului. Este remarcabil că farmacia a funcționat timp de secole în aceeași locație. În secolul al XIX-lea a ajuns în proprietatea familiei Hintz, care a deținut-o până la naționalizare, în anul 1949.
La originea colecţiei se află donaţia de obiecte farmaceutice transilvănene a profesorului Iuliu Orient (1869-1940), expusă în anul 1904 într-una dintre sălile Muzeului Ardelean, îmbogăţită pe parcursul timpului prin alte donaţii valoroase. Colecția a sporit odată cu naționalizarea farmaciilor, în perioada comunistă, astfel că ea acum reflectă activitatea farmaceutică din Transilvania între secolele XVI-XX.
Profesorul Bologa a fondat în anul 1954 Muzeului Farmaciei din Cluj, situat în această veche farmacie a Clujului. Ulterior, Muzeul Farmaciei a primit numele de Colecţia de Istorie a Farmaciei, fiind subordonată Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei.
Colecția include circa 2500 de bunuri culturale din întregaa Transilvanie, majoritatea recipiente farmaceutice, dar și sticlărie și aparatură de laborator, cărți și documente și vechi leacuri (materia medica). Un alt lot important de obiecte îl reprezintă colecția deaparatură medicală, donată de către profesorul Manea.
Cea mai importantă sală este vechea oficina, unde se vindeau medicamentele și care păstrează decorurile parietale pictate din secolul al XVIII-lea.
Casa Hintz este în curs de restaurare, cercetările au dus la descoperiri importante legate de istoria clădirii și la extinderea subsolului, zona cea mai veche a construcției.
PREISTORIE
Preistoria reprezintă cea mai lungă perioadă din istoria omenirii şi din punct de vedere cronologic se întinde de-a lungul a trei mari perioade: paleoliticul sau perioada pietrei cioplite, neoliticul sau perioada pietrei şlefuite, epoca bronzului şi cea a fierului.
Începuturile epocii paleolitice sunt ilustrate de unelte de piatră cioplită (toporaşe, vârfuri de lance, răzuitoare etc.) descoperite în peşterile de la Ohaba-Ponor (jud. Hunedoara) sau Cioclovina (jud. Hunedoara), dar şi de numeroase fragmente osteologice aparţinând unor animale vânate de om. Din neoliticul şi eneolitic provin artefactele (topoare neperforate sau perforate din piatră şlefuită, lamele şi cuţite din silex şi obsidian, ceramică bogat decorată prin incizie sau prin pictare etc.). descoperite la Gura Baciului (jud. Cluj), Turdaş (jud. Hunedoara), Tărtăria (jud. Alba) – vestitele tăbliţele acoperite cu ideograme sau pictograme, Iclod (jud. Cluj) şi Ariuşd (jud. Covasna) – celebra ceramică pictată.
O bogată colecţie de podoabe, de statuete antropo-morfe şi zoomorfe ori de amulete lucrate din lut, os, dinţi de animale şi scoici aruncă o lumină asupra vieţii spirituale a omului din neo-eneolitic.
Se remarcă artefacte din cultura Wietenberg, (Noşlac şi Obreja, jud. Alba), de la Dumbrăviţa (jud. Bistriţa-Năsăud), sau depozitele de bronzuri de la Uriu (jud. Bistriţa-Năsăud) şi Uioara de Sus (jud. Alba) – cel mai mare din Europa.
Tot în această colecție de remarcă obiecte din epoca fierului – colecția depozitele de bronzuri de la Hida (jud. Sălaj) ori Coldău (jud. Cluj) – superbe coliere, ori ceramica aşezării de la Teleac (jud. Alba).
COLECȚIA EGIPTEANĂ
Muzeul are o colecţiie de artefacte antice egiptene care se bucură de un interes deosebit printre vizitatori, în special datorită piesei centrale a colecţiei, o mumie. Aceasta a fost descoperită în așezarea Gamhud de pe Valea Nilului, împreună cu alte 70 de sarcofage, în timpul unei misiuni arheologice organizată de omul de afaceri maghiar Back Fülöp, care a și donat-o muzeului. Printre obiectele de patrimoniu din această colecție se numără și câteva mumii de animale, dar și fragmente de corp uman mumificate, statuete ushebti – simbol al defunctului în lumea de dincolo –, precum și statuete reprezentând diverse divinități, pregum Isis sau Osiris.
COLECȚIA DACICĂ
Deşi dacii sunt străvechi autohtoni ai meleagurilor noastre, termenul de „epocă dacică” sau „civilizaţie dacică” este curent utilizat abia pentru perioada cuprinsă aproxi-mativ între 300 î. Chr. şi 106 d. Chr. Este vorba deci despre un termen ce desemnează cultura materială şi spirituală a celei de-a doua vârste a fierului (Latène) brutal întreruptă de conflictele armate cu Imperiul Roman.
Agricultori prin excelenţă, deci sedentari, dacii practicau, de asemenea, diverse meşteşuguri. Dintre acestea, un rol cu totul deosebit îl ocupă metalurgia fierului, a cărei amploare ia proporţii mereu sporite mai ales din ultimele decenii ale secolului II î. Chr.
Cercetătorii clujeni, fie de la Universitate, Institutul de Arheologie sau Muzeu, au avut şansa de a investiga zona cea mai bogată şi reprezentativă pentru civilizaţia dacică, cuprinzând cetăţi şi aşezări civile din Munţii Orăştiei. De aici provin piesele de fier, de argint sau bronz, din piatră sau ceramică, elocvente mărturii ale înaltului nivel de civilizaţie atins de locuitorii Daciei preromane, mai cu seamă în preajma capitalei.
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei are, cu siguranţă, cea mai bogată colecţie de materiale dacice provenind din cetăţile şi aşezările din Munţii Orăştiei, lor adăugându-li-se şi altele, dezvelite tot prin strădaniile arheologilor clujeni pe alte şantiere din interiorul arcului carpatic. Între acestea sunt de amintit Moreşti, Sf. Gheorghe-Bedehaza, Mereşti, Pecica (Ziridava), Porolissum, Căpâlna, Şura Mică ş.a.
Piesele acestei colecții ilustrează existenţa celor mai variate unelte şi arme din fier, a unor artefacte din alte materiale produse în Dacia preromană dar, în acelaşi timp, şi numeroase piese de import provenind din spaţiul învecinat sau mai îndepărtat cu care Dacia a întreţinut fructuoase relaţii comerciale.
Materialele prezentate şi felul în care sunt ele etalate constituie elocvente mărturii ale nivelului atins de civilizaţia dacică precum şi a modului armonios în care ea se înscrie între marile civilizaţii contemporane din Europa.
COLECȚIA ROMANĂ
Formarea provinciei romane Dacia în urma a două sângeroase campanii militare, colonizarea noii provincii cu colonişti proveniţi din toată lumea romană, viaţa economică, religioasă, viaţa cotidiană sunt ilustrate prin cele mai reprezentative artefacte din situri arheologice romane, răspândite în toată Transilvania-Napoca, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Potaissa (Turda), Porolissum. Continuitatea populaţiei dacice în noua provincie romană Dacia este ilustrată prin cimitirele dacice de la Soporu de Câmpie, Lechinţa de Mureş, Moreşti (jud. Cluj), Obreja, Noşlac (jud. Alba), Breţcu (jud. Covasna), de unde provine ceramica din colecția romană.
Populaţia noii provincii constând din colonişti veniți din toată lumea romană este atestată atât de obiectele din ceramică şi bronz italice, cât şi de ceramica norico-pannonică, provenită de exemplu din necropola de la Caşolţ (jud. Sibiu). Obiectele din metal şi ceramica pe care noii colonişti le-au adus cu ei sunt înlocuite treptat, odată cu dezvoltarea vieţii economice a provinciei.
Atelierului de fabricat ceramică de la Micăsasa (jud. Sibiu) ilustrează perfect acest fapt, de acolo provenind inclusiv tipare pentru confecţionarea ceramicii de lux (terra sigillata). Caracterul special al cuceririi şi romanizării acestei provincii (Dacia fiind printre ultimele provincii integrate Imperiului Roman), au determinat o prezenţă masivă a armatei şi a castrelor pe teritoriul ei.
Colecția conține piese de echipament militar şi armament provenite atât din cercetări arheologice, cât şi din descoperiri fortuite din castrele romane. De asemenea, viaţa cotidiană şi religioasă a soldaţilor din castre este ilustrată de descoperirile din castrul de la Gilău, jud. Cluj (statuetă de bronz a zeiţei Venus, mască de paradă, vas de bronz decorat în relief). În apropierea oraşelor existau villae rustice, care aparţineau straturilor înstărite ale populaţiei. Săpăturile din vilele de la Chinteni şi Ciumăfaia au dus la descoperirea de unelte agricole, obiecte de uz cotidian şi altare votive, expuse în cadrul colecţiei. Mineritul (exploatarea aurului, sării şi minereului de fier) este reprezentat prin unelte specifice dar şi prin descoperirile unice în imperiu, tăbliţele cerate. Obiectelor de uz gospodăresc şi cotidian din ceramică, metal sau piatră le sunt rezervate un spaţiu important.
Remarcabile printre obiectele de iluminat (opaiţe) este lanterna de la Micăsasa, unică prin stil şi complexitate. Obiectele de podoabă, de îmbrăcăminte, aplici ornamentale de mobilier, statuete de divinităţi aparţin tot acestei categorii. Perioada migraţiilor este ilustrată prin două procese: creştinismul şi traversarea teritoriului Transilvaniei de către populaţiile migratoare, din care unele s-au şi stabilit aici. De colecția de istorie romană aparţine şi lapidarul roman. Prin intermediul monumentelor este reflectată viata unui oraş roman viaţa religioasă, artistică, arhitectura civilă precum şi practicile funerare. Colecția cuprinde monumente arhitectonice, inscripţii, altare închinate divinităţilor romane, altare funerare, stele, sarcofage, medalioane, statui. Obiectele provin atât din antica Napoca, cât şi din oraşele, castrele şi vilele rustice din toată Transilvania.robustă, era slab, chiar sfrijit, crescuse mult în înălțime de mic și nu avea alură de sportiv.
COLECȚIA MEDIEVALĂ
Colecţiile de istorie medievală şi premodernă reflectă istoria Transilvaniei în secolele IX-XVIII, cuprinzând un număr de aproape 30.000 de piese, ilustrează caracteristicile istorice şi culturale definitorii pentru apartenenţa europeană a acestei provincii: diversitatea culturală şi pluralismul confesional.
Numeroase sunt produsele de cultură materială care provin din cercetările realizate de arheologii clujeni la Cluj (Cluj-Mănăştur), Dăbâca, Moldoveneşti, Şirioara, Zalău-Ortelec şi în numeroase alte locuri. Bine reprezentate sunt, de asemenea, colecţiile de obiecte ale breslelor, atestate în Transilvania din secolul al XIV-lea. Colecţia de armament medieval şi premodern ilustrează evoluţia armelor de apărare şi de atac utilizate în această regiune: scuturi, coifuri, cămăşi de zale, piese de armură, săgeţi, suliţe, săbii, halebarde, buzdugane etc., dar şi pe aceea a armelor de foc ale epocii. O serie de obiecte sunt legate de personalităţile istorice ale epocii: principii Transilvaniei Ştefan Bocskai, Gabriel Bethlen, Gheorghe Rakoczi I şi Gheorghe Rakoczi al II-lea, Emerich Tokoli, dar şi voievozii Vasile Lupu, Nicolae Mavrocordat sau hatmanul polonez Jan Potocki.
Colecţia de artă medievală şi premodernă cuprinde piese romanice şi gotice, un mare număr de obiecte care ilustrează Renaşterea transilvăneană şi barocul, dar şi o valoroasă colecţie de piese aparţinând cultelor ortodox şi greco-catolic. Dintre acestea pot fi amintite uşa bisericii unitariene din Sânvăsii-Mureş, decorată cu elemente sculpturale datând de la începuturile Renaşterii (1520-1530), sau amvonul prismatic din sudul Transilvaniei, datând din anul 1678.
Din colecţia de mobilier renascentist pot fi amintite mesele şi scaunele sculptate, purtând blazoanele unor familii nobiliare transilvănene. Muzeul deţine, de asemenea, o colecţie de gravuri, incluzând reprezentări rare ale unor localităţi şi personalităţi istorice, o colecţie de hărţi (în special ale Transilvaniei) din secolele XVI-XVIII şi un fond de documente semnificative pentru istoria provinciei.
Lapidarul medieval al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, cel mai mare din România, conţine piese sculpturale din secolele XIII-XVIII, provenind din donaţii, din dezmembrarea unor monumente transilvănene, din săpături arheologice sistematice sau de salvare. Primele preocupări privind păstrarea pieselor sculpturale ale monumentelor dezmembrate se leagă de numele lui Lajos Pákei, arhitectul-şef al oraşului la sfârşitul secolului al XIX-lea, la îndemnul căruia au fost adunate numeroase ancadramente renascentiste din secolele XVI-XVII. La începutul secolului al XX-lea, colecţia a fost instalată în subsolul aripii de nord a clădirii Universităţii clujene din str. M. Kogălniceanu, fiind accesibilă doar cercetătorilor. Lapidarul a fost instalat în spaţiul actual din casa Petrichevich-Horváth în cursul anului 1932, reamenajarea sa, în cursul anului 1945, desfăşurându-se sub supravegherea istoricului de artă Géza Entz.
COLECȚIA MODERNĂ
Colecţiile de istorie modernă ilustrează istoria şi civilizaţia spaţiului multietnic şi pluriconfesional al Transilvaniei în secolul al XIX-lea şi în primele decenii ale secolului următor şi cuprind peste 20000 de bunuri culturale.
Printre acestea se regăsesc o serie întreagă de obiecte provenite din colecţii de artă decorativă, arme, numismatică, gravuri, documente, ştiinţă şi tehnică, carte veche şi alte tipărituri. Ele se leagă în mod direct de evenimentele politice, militare, economice sau culturale din secolul al XIX-lea şi de la începutul secolului al XX-lea.
Dintre principalele tipuri de artefacte amintim armele albe şi de foc, sigilii, uniforme, steaguri, insigne şi decoraţii din timpul Revoluţiei de la 1848 şi din Primul Război Mondial, bunuri culturale care ilustrează dezvoltarea economică a Transilvaniei: piese şi utilaje agricole de epocă; obiecte din sticlă provenite din „glăjăriile“ ardelene (Porumbacu, Pădurea Neagră, Bicsad, Cucuiuş) şi ceramică provenită din principalele manufacturi şi fabrici de profil din Transilvania (Batiz, Cluj). Colecția cuprinde și monede, bancnote, anuare financiare, acţiuni – reprezentative pentru activitatea financiară şi bancară; obiecte care ilustrează domeniul transporturilor şi al comunicaţiilor, sigilii poştale, paşapoarte.
Viaţa urbană, cultura şi ştiinţa se reflectă în afişe de teatru, instrumente muzicale, sigiliile unor asociaţii culturale, aparate fotografice, aparatul experimental de zbor construit în 1896 de profesorul clujean Martin Lajos, velocipede, aparate de redare şi înregistrare a sunetului).
Din colecție fac parte și obiecte personale ale unor personalităţi politice, militare, culturale din epocă, aşa cum sunt cele ale revoluţionarilor români şi maghiari de la 1848; cele legate de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza, a regelui Carol I, a memorandistului Ioan Raţiu, a contelui Imre Mikó, a contesei Ottilia Wass etc.
Colecția cuprinde și documente referitoare la mişcarea naţională a românilor; exemplarul tipărit al Memorandului; manuscrise; documente referitoare la istoria muzeului.
Din colecție fac parte piese spectaculoase de mobilier, jucării şi piese de orologerie din secolele XVIII-XIX dar și numeroase exemple de artă decorativă – obiecte de porţelan din secolele XIX-XX, provenite din principalele centre de producţie europene (germane, cehe, franceze, austriece şi mai ales maghiare – mărcile Zsolnay, Herend, Hollóháza), textile, bijuterii, sticlă, argintărie, lemn lăcuit din Orient.
Nu în ultimul rând colecția deține gravuri, cărţi poştale, fotografii de epocă, dar și clişee pe sticlă realizate de fotograful Ferenc Veress.
O mare parte a acestor colecţii de piese cu caracter artistic sau funcţional din patrimoniul compartimentului de istorie modernă au un caracter omogen, datorat fie donaţiilor iniţiale (colecţii cu caracter istoric), fie unei activităţi sistematice de achiziţii, realizată de muzeul nostru de-a lungul timpului. Printre colecţiile cu caracter istoric amintim colecţiile Muzeului Ardelean, ale Muzeului de Relicve ale Revoluţiei de la 1848 sau ale Muzeului Tehnologic Industrial.
COLECȚIA CONTEMPORANĂ
Patrimoniul muzeal ilustrează convingător marile prefaceri şi momentele de mare dramatism prin care a trecut societatea ardeleană în secolul XX.
Perioada de după Marea Unire din 1918 constituie un capitol de istorie foarte bine reprezentat în colecţiile generale ale muzeului. Deceniile dintre cele două mari războaie mondiale, anii ocupaţiei horthyste, apoi instaurarea regimului comunist şi evoluţia societăţii transilvănene de-a lungul acestei epoci sunt bogat ilustrate de mărturii ale vremii ce provin de la autorităţile centrale şi locale de stat, de la diferite alte instituţii, de la mari personalităţi şi oameni de rând ai timpului în care au trăit.
Nu mai puţin relevante pentru epocă sunt şi diversele mărturii ce ilustrează multitudinea de aspecte ale vieţii cotidiene ale omului şi societăţii. Obiecte de uz comun, de la cele mai variate ustensile, îmbrăcăminte, mobilier, ceramică şi sticlărie, arme, fotografii, însemnări manuscrise, corespondenţă, publicaţii, până la piese cu certă valoare artistică, sunt păstrate în colecţii ca testimonii preţioase. Între cele mai valoroase bunuri culturale se numără fondul familiei Daicoviciu, fodul Lapedatu, fondul Vaida-Voevod, fondul Șerban, dar și fondul Comisiunii Monumentelor Istorice din Transilvania. Pentru generaţiile ce vor urma sunt arhivate selectiv şi documente ale anilor de după 1989, facilitându-se astfel înţelegerea nuanţată a marilor schimbări de după perioada regimului comunist.
COLECȚIA NUMISMATICĂ
Istoricul colecţiei numismatice este legat, ca şi a unei însemnate părţi a patrimoniului clujean, de Muzeul Ardelean înfiinţat la Cluj în 1859. Din documentele păstrate aflăm însă că una dintre cele mai importante donaţii numismatice făcută viitorului Muzeu Ardelean datează cu mult mai devreme, din 1842. În anul respectiv, unul din membrii familiei Esterházy a donat o parte din colecţia sa medalistică (149 de medalii napoleoniene), împreună cu 5.000 de forinţi pentru plata custodelui. Prin urmare, nucleul colecţiei numismatice s-a conturat chiar înainte de înfiinţarea muzeului. După deschiderea muzeului, pe tot parcursul celei de-a doua jumătăţi a sec. al XIX-lea, colecţia numismatică a crescut datorită donaţiilor făcute de persoane importante şi bogate, a achiziţiilor din comerţul de antichităţi european şi, probabil, datorită unor descoperiri arheologice. În 1918, după Unirea Transilvaniei cu România, ca urmare a înţelegerii între cele două state, România şi Ungaria, s-a procedat la partajul colecţiei, o parte revenind statului român, iar altă parte statului maghiar. În perioada interbelică colecţia numismatică a fost gestionată de Institutul de Studii Clasice de la Cluj. În 1940, după ocuparea părţii de nord vest a Transilvaniei de către trupele hortiste, cea mai mare parte, sau poate chiar întreaga colecţie, a fost dusă la Budapesta şi a fost returnată statului român abia în 1960 când la Cluj au revenit peste 60.000 de piese (monede, medalii, bancnote).
Această situaţie de permanentă mutare a colecţiei a cauzat şi pierderea informaţiei extrem de importante din punct de vedere al cercetării istorice privind locul de descoperire a unor tezaure monetare, aproape toate piesele din colecţia Muzeului Ardelean fiind astăzi tratate ca piese disparate, deşi acest lucru nu poate fi real ţinând cont de numărul mare de monede din colecţie, în special monede medievale. După înfiinţarea actualului muzeu clujean (1963), colecţia numismatică s-a dezvoltat în special prin descoperiri arheologice, iar după 1990 şi printr-o serie de achiziţii valoroase (cum ar fi staterii de tip koson), donaţii făcute de Banca Naţională a României (medalii de aur şi argint) sau Monetăria Naţională. În prezent, colecţia numismatică cuprinde peste 100.000 de piese.
Aceste piese, care în proporţie de peste 80% pot fi clasate în categoria juridică tezaur, acoperă o perioadă de timp de peste două milenii şi jumătate (cea mai veche piesă datează din sec. VI a Ch.). Ele sunt confecţionate din platină, aur, argint şi metal comun, una din principalele lor virtuţi fiind starea excelentă de conservare. Piese din colecție provin din toate epocile istorice în special monede, medalii, bijuterii, obiecte ornamentale, diplome ş.a, iar baza colecţiei o constituie colecţiile Esterházy şi Delhaes, care cuprind piese unicat sau mari rarităţi numismatice cum ar fi medaliile Casei de Habsburg, medaliile napoleoniene, copia după piesa de aur a lui Mihai Viteazul de la 1600, medalia lui Constantin Brâncoveanu din 1713, monede romane, bizantine şi medievale de mare valoare istorică.
MAI MULTE DESPRE BUNURI CULTURALE LA SECȚIUNEA MUZEUL DE ACASĂ
