15 octombrie – 31 octombrie 2022, Iulius Mall

Odată cu toamna, seria de expoziții în Iulius Mall by Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei revine cu teme și subiecte noi! Aducem astfel istoria și cultura mai aproape de tine. Pentru că toamna nu aduce doar roade bogate, ci și viroze numeroase, prima expoziție ”de sezon” este 𝘽𝙞𝙯𝙖𝙧𝙚 𝙡𝙚𝙖𝙘𝙪𝙧𝙞 𝙙𝙞𝙣 𝙩𝙧𝙚𝙘𝙪𝙩. Medicamentele de astăzi sunt controlate, testate și standardizate, produse și vândute în condiții de maximă igienă, administrate după dozaje personalizate. Dar, până nu demult, în Transilvania până în jurul anului 1900, mulți oameni se tratau cu leacuri băbești, iar cei care își permiteau să cumpere de la farmacie primeau deseori preparate ciudate, obținute nu doar din minerale și plante medicinale, ci și din organele, fluidele sau chiar excrementele unor animale, ori chiar din corpuri omenești. Dintre acestea, amintim teriaca, praful de mumie, osul de sepie, sângele de capră, mercurul, glandele anale de castor, gândacii de frasin, ochii de rac și câte și mai câte. Vă invităm să descoperiți povestea celor mai bizare medicamente din trecut și să apreciați, prin comparație cu zilele noastre, progresele științei.
𝗣𝗲𝗿𝗶𝗼𝗮𝗱𝗮 𝗱𝗲 𝘃𝗶𝘇𝗶𝘁𝗮𝗿𝗲:15 octombrie – 31 octombrie.
𝗟𝗼𝗰𝗮ț𝗶𝗲: Iulius Mall, la etaj.
𝗖𝘂𝗿𝗮𝘁𝗼𝗿: Ana-Maria Gruia.
𝗚𝗿𝗮𝗳𝗶𝗰ă: Torok Karoly