ARHEOLOGIE

DE CERCETARE

Arheologia sistematică presupune cercetările de întindere şi durată, executate conform unui proiect de cercetare multianual. Între cele mai cunoscute șantiere sistematice desfășurate de MNIT se numără șantierul de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana și Sarmizegetusa Regia, dar muzeul este implicat și în alte șantiere precum cel de la Apulum (Mun. Alba Iulia, jud. Alba. Palatul guvernatorului consular al celor trei Dacii), Cetatea Zânelor (județul Covasna, unde se păstrează una dintre cele mai mari și mai bine conservate cetăți dacice din afara Munților Orăștiei), sau Situl arheologic Luna – Nod Rutier (județul Cluj, un sit care cuprinde două aşezări şi trei necropole, care aparţin epocii avare).

PALATUL GUVERNATORULUI CONSULAR AL CELOR TREI DACII DE LA APULUM

Viorica Rusu-Bolindeț

viorusu1@yahoo.com

Palatul guvernatorului consular al Daciei romane (praetorium consularis) de la Apulum (Fig. 1) reprezenta sediul oficial al administrației provinciale, fiind în fapt o combinaţie între o instituţie publică de prim rang a provinciei şi reşedinţa privată a guvernatorului. El a fost amplasat la est-sud-est de castrul legiunii a XIII-a Gemina și era un complex rezidențial de mare întindere (ocupând un areal de cca 6 hectare), care cuprindea mai multe aripi, unde guvernatorul și numerosul său staff își desfășurau activitatea. Inițial sediul guvernatorului a fost amplasat în capitala provinciei, Ulpia Traiana Sarmizegetusa. După reforma administrativă realizată de împăratul Marcus Aurelius în 168 p. Chr., Palatul guvernatorului a fost mutat la Apulum, care, prin prezența legiunii a XIII-a Gemina și a reprezentantului împăratului în Dacia, a unui legatus augusti pro praetorae de rang consular, a devenit capitala politică a provinciei.

Planul vestigiilor aparţinând Palatului guvernatorului dezvelite până în acest moment include atât sediul oficial al acestuia (unde se aflau birourile ofiţerilor şi subofiţerilor săi – officium consularis-, camere destinate activităţilor economice şi personalului, temple închinate unor zeităţi romane etc.), cât şi reşedinţa sa privată.

ISTORICUL CERCETĂRILOR ARHEOLOGICE

a. Cercetări arheologice anterioare (1888-1908; 1943; 1962)

Partea cea mai importantă a Palatului guvernatorului a fost dezvelită de Adalbert Cserni, primul director al Muzeului din Alba Iulia. În intervalul 1888-1908, acesta a dezvelit o suprafaţă de aproximativ 13000 m2, într-o zonă situată pe atunci în glacis-ul fortificaţiei austriece (Fig. 2, nr. 1), la circa 130 m spre est de „zidul cel mai sudic al cetăţii” (în prezent, zona aflată la circa 150 m sud de actuala biserică reformată de pe B-dul Regele Ferdinand şi până la fosta Fabrică de spirt). A. Cserni a descoperit atunci un vast edificiu, pe care l-a denumit „marile therme” (băi) romane de la Apulum, datorită numărului mare de camere dotate cu bazine şi cu instalaţii de încălzire. Vestigiile respective reprezintă o parte importantă a Palatului guvernatorului consular al celor trei Dacii, identificare făcută recent de către I. Piso şi Al. Diaconescu pe baza inscripţiilor dedicate guvernatorilor de ofiţeri şi subofieri din staff-ul său, precum şi după numărul impresionant de ştampile pe materiale tegulare, în care apar numele trupelor însărcinate cu paza guvernatorului.

Părţi din acelaşi complex au fost descoperite la nord, nord-est şi nord-vest de săpăturile lui A. Cserni  respectiv de-a lungul căii ferate Alba Iulia-Zlatna (1943) şi pe locul de amplasament al actualului Colegiu economic „Dionisei Pop Marţian” de pe actuala str. Octavian Goga nr. 11, fosta str. Dobrogeanu Gherea, ca urmare a săpăturilor arheologice efectuate de Al. Popa și I. Berciu (1962) (Fig. 2, nr. 2-3). Arheologii albaiulieni au descoperit ruinele unui ansamblu de clădiri, dezvelite pe o suprafaţă 575 m2.. Printre acestea se remarcă un edificiu de proporţii impresionante, alcătuit din mai multe încăperi decorate cu tencuială pictată cu nuanţe de roşu pompeian, prevăzute cu scări impozante din marmură şi dotate cu instalaţii de încălzire. Săpături preventive recente au fost efectuate recent în același areal de către A. Timofan, R. Ota (2007) și O. Oargă (2019) (Fig. 2, nr. 5-6).

b. Cercetări arheologice recente (1992-2003; 2007-prezent)

Cele mai recente cercetări arheologice au fost efectuate în ultimii 28 de ani pe str. Munteniei (1992-prezent), fiind realizate de Viorica Rusu-Bolindeț (Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca) și colaboratorii săi de la Muzeul Național al Unirii, al Direcției Județene de Patrimoniu Alba și ai Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia într-o zonă care se situează la circa 150 m sud şi sud-vest de marele edificiu dezvelit de Adalbert Cserni şi la 100 m vest de descoperirile făcute de I. Berciu şi Al. Popa în 1943 şi 1962 (Fig. 2, nr. 4; Fig. 3). Clădirile monumentale, similare cu cele descoperite de arheologii precedenți, ca şi materialele arheologice descoperite aici, dovedesc faptul că ele aparţin aceluiaşi complex, reprezentat de sediul guvernatorului consular al celor trei Dacii.

În perioada 1992–2001, cercetările arheologice s-au concentrat pe o suprafață de 60 x 18 m, care fusese distrusă prin excavare, aflată în zona central-nordică a rezervației arheologice, în vederea cunoașterii elementelor constructive și a stratigrafiei sitului (Fig. 4-7). În perioada 2001–2003 și 2007–2020 s-a continuat dezvelirea vestigiilor din zona aflată pe laturile de sud şi de est ale rezervaţiei arheologice (Fig. 8-10). Au fost deschise 3 secțiuni pe latura sudică a sitului: SXVIII/07 (cercetare finalizată); SXIX/14 și SXX/16 (cercetare în curs) și una pe latura estică – SXVII/01(cercetare încheiată).

Au fost cercetate astfel 20 de secțiuni și casete, care însumează 1000 metri pătrați din totalul de 3000, care constituie perimetrul părții păstrate din Palatul guvernatorului de la Apulum. Principalele rezultate ale acestor cercetări o constituie identificarea unor noi elemente de construcție, precum și rafinarea cronologiei construcțiilor care au aparținut complexului reprezentat de praetorium consularis de la Apulum;

De asemenea, au fost efectuate cercetări interdisciplinare (tomografie de rezistivitate electrică (ERT) (Fig. 11), magnetometrie, fotogrametrie, 3D modeling (Fig. 12), scanare 3D a artefactelor descoperite (Fig. 13-14), realizate de dr. Dan Ștefan (SC Vector Studio București) și dr. Călin Șuteu (SC GigaPixel SRL), pentru completarea informațiilor necesare cercetării arheologice a complexului, pentru valorificarea științifică a rezultatelor și cunoașterea de către publicul larg a clădirilor și a artefactelor descoperite.

Cercetarea arheologică este în curs, fiind concentrată acum pe laturile de sud și est ale sitului.

SUPRAFAŢA TOTALĂ CERCETATĂ:. În stadiul actual al cercetărilor, praetorium consularis de la Apulum a fost dezvelit pe o suprafață de aproximativ un hectar și jumătate (14500 m2), ceea ce reprezintă unul dintre cele mai impresionante complexe de acest tip descoperite în Imperiul roman. El nu a fost dezvelit în totalitate, cele șase puncte în care au fost semnalate și dezvelite ruine aparținând acestuia extinzând arealul în care acesta a fost construit la o suprafață mult mai mare, posibil de cca 6 hectare, ceea ce reprezintă cea mai mare suprafață ocupată de un sediu al guvernatorului unei provincii din Imperiul roman.

Având în vedere că se cunosc doar câteva asemenea praetoria ale guvernatorilor din Imperiu (Aquincum, în Pannonia Inferior, Carnuntum, în Pannonia Superior, Colonia Claudia Ara Agrippinensium, în Germania Inferior, Mogontiacum, în Germania Superior, Dura Europos, în Syria, și Caesarea Maritima, în Iudea), orice noi informații despre un asemenea tip de monument sunt prețioase atât pentru înțelegerea structurilor oficiale ale statului roman în provincii, cât și pentru conștientizarea importanței patrimoniului în dezvoltarea unei țări.

MATERIALELE ARHEOLOGICE DESCOPERITE

Artefactele descoperite, atât în săpăturile anterioare, cât şi cele mai recente, sunt foarte variate. Astfel, au fost găsite inscripţii puse de guvernatori ai provinciei sau de membri ai staff-ului său în cinstea divinităţilor sau ale împăraţilor.

Predominant apoi (75%) este materialul tegular ştampilat – cărămizi, ţigle, olane – care poartă sigla legiunii a XIII-a Gemina, însoţită de antroponime (nume de centurioni sau de meşteri care activau în cărămidăria unităţii militare). Lor li se adaugă un număr mare de ştampile ale trupelor speciale însărcinate cu paza guvernatorului: pedites singulares (pedestraşi), equites singulares (cavaleri) şi numerus singularium (numele generic al formaţiei de luptă în care erau organizate gărzile guvernatorului).

De asemenea, au fost descoperite obiecte din os (ace de păr şi de cusut, jetoane), din metal (piese de echipament militar sau de podoabă, confecţionate din bronz şi argint; două plăcuțe votive cu reprezentarea divinităților Fortuna și Mercur), ceramică (de lux şi comună) etc. Nu lipsesc descoperirile monetare, între care se remarcă două tezaure descoperite de A. Cserni, însumând peste 500 de monede din bronz şi argint, tezaurizate din vremea Severilor şi până în timpul împăratului Aurelian.

VALORIFICAREA ISTORICO-TURISTICĂ: Praetorium consularis de la Apulum este un monument unicat pe teritoriul României și unul dintre puținele cunoscute și păstrate în Imperiul roman. Împreună cu efortul amplu de punere în valoare a Cetăţii Vauban şi a vestigiilor arheologice anterioare acesteia (porta principalis dextra și principia castrului legiunii a XIII-a Gemina, părţi ale fortificaţiei medievale) şi de creare a atmosferei specifice perioadei habsburgice, integrarea unei părţi a Palatului guvernatorului Daciei romane sub forma unui Centru cultural de artă şi arheologie sau parc arheologic în circuitul de vizitare nu ar face decât să mărească valoarea istorico-turistică a oraşului Alba Iulia.

Fig. 1. Imagine satelitară cu castrul legiunii a XIII-a Gemina și amplasarea Palatului guvernatorului (autori Călin Șuteu, Anca Timofan, Radu Ota).
Fig. 2. Imagine satelitară cu amplasarea planurilor generale ale săpăturilor arheologice efectuate în cele 6 puncte cercetate din Palatul guvernatorului de la Apulum în perioada 1888-2020, cu delimitarea arealului ocupat de praetorium consularis: 1. complex de clădiri – A. Cserni, 1888-1908; 2. clădire publică – I. Berciu, 1943; 3. clădire publică – I. Berciu și Al. Popa, 1962; 4. complex de clădiri – V. Rusu-Bolindeț et alii, 1992-2019; 5. complex de clădiri, A. Timofan, R. Ota, 2007; 6. thermae – O. M. Oargă, 2019 (prelucrare Teodor Muntean, Florin-Ovidiu Botiș).
Fig. 3. Planul general al săpăturilor recente de pe str. Munteniei, amplasat pe ortofotoplan (autor Călin Șuteu, Iulia-Alexandra Iliescu).
Fig. 4. Clădiri din prima fază de piatră a părții de sud a Palatului guvernatorului de pe str. Munteniei (foto Viorica Rusu-Bolindeț).
Fig. 5. Clădiri aparținând celor trei faze de piatră ale părții de sud a Palatului guvernatorului de pe str. Munteniei (foto Viorica Rusu-Bolindeț).
Fig. 6. Podea și canalizare a camerei C (faza III de piatră) a părții de sud a Palatului guvernatorului de pe str. Munteniei (foto Viorica Rusu-Bolindeț).
Fig. 7/1-2. Mozaic descoperit pe latura sudică a Palatului guvernatorului de pe str. Munteniei (foto Viorica Rusu-Bolindeț).
Fig. 8. Clădirile romane I și II, descoperite pe latura sudică a Palatului guvernatorului (secțiunea SXVIII/07) (foto Viorica Rusu-Bolindeț).
Fig. 9. Clădirea romană I și construcțiile anterioare descoperite pe latura sudică a Palatului guvernatorului (secțiunea SXVIII/07) (foto Viorica Rusu-Bolindeț).
Fig. 10. Vedere aeriană a clădirilor romane descoperite în cercetările arheologice din anii 2007-2018 pe latura sudică a complexului (secțiunile SXVIII/07, SXIX/14 și SXX/16) (autor Călin Șuteu).
Fig. 11. Tomografie de rezistivitate electrică (ERT) realizată pe latura sudică a secțiunii SXX/16 (autor Dan Ștefan).
Fig. 12. Digital elevation model (DEM) al laturii sudice a Palatului fguvernatorului (autor Călin Șuteu).
Fig. 13. Scanare 3D a altarului dedicat zeița Epona Augusta (IDR III/5.1, 71) (autor Călin Șuteu).
Fig. 14. Scanare 3D și utilizarea modelului mesh în realizarea ilustrației arheologice a unor artefacte descoperite pe sit (autor Călin Șuteu)

ȘANTIERUL ARHEOLOGIC COVASNA – CETATEA ZÂNELOR

www.cvcz.ro

facebook.com/arheo.covasna

Dacii trăiesc nedezlipiți de munți (Florus)

Cetatea Zânelor este situată pe Dealul Cetății (930 m), la periferia orașului Covasna (cca. 2 km est), în apropierea Pârâului Mișca. Din punctul maxim de altitudine se vede o bună parte din Depresiunea Braşovului, respectiv sectorul Târgu Secuiesc şi valea Pârâului Negru.

Impresionantă prin amplasare, dar şi prin vestigiile din piatră păstrate, Cetatea Zânelor a inspirat de-a lungul timpului admiraţie şi teamă, de numele ei legându-se numeroase poveşti şi legende. Pe Dealul Cetății, în tradiţia locală, ar fi locuit Ileana Cosânzeana şi suratele ei, zânele, de unde şi denumirea locului.

De-a lungul timpului Cetatea Zânelor a atras curioși, căutători de comori, erudiți sau specialiști. Identitatea celor care au ridicat cetatea a rămas pentru multă vreme o enigmă. Cercetările arheologice începute la mijlocul secolului XX au făcut cunoscut numele celor mai importanți locuitori de pe Dealul Cetății. Nu este vorba despre zâne, ci despre daci.

Cele mai numeroase descoperiri de pe Dealul Cetății aparţin Regatului Dac, dar s-au găsit şi materiale din epoca bronzului, prima epocă a fierului sau din Evul Mediu. Cercetările arheologice în sit s-au desfășurat neîntrerupt în ultimii 20 de ani, însă cetatea nu și-a dezvăluit decât o parte din secrete.

Cea mai consistentă etapă de ocupare a Dealului Cetății este cea din perioada Regatului Dac. Prima fază de construire a cetăţii a început cândva la sfârșitul sec. II a. Chr. sau la începutul celui următor. Cetatea a cunoscut apoi mai multe refaceri. La începutul sec. II p. Chr., în contextul războaielor daco-romane, cetatea a fost distrusă.

Suprafaţa amenajată de către daci este de aproape 30.000 de m2, incluzând aici o acropolă şi şase terase (I-VI). Spațiul util pe care se putea construi acoperă 8.000 m2. Ziduri din piatră au fost ridicate la marginea teraselor, atât cu un evident scop militar, dar şi pentru a împiedica pământul să alunece. Pentru ridicarea zidurilor s-a folosit piatră locală, sumar prelucrată, lemn şi lut. În partea superioară zidurile aveau o structură din lemn (palisadă). Astfel de ziduri puteau atinge 3-5 m înălțime. Lungimea totală a zidurilor depăşeşte 700 de m. Pe traseul zidurilor se aflau turnuri patrulatere. Astăzi, aproape în totalitate, zidurile sunt îngropate în pământ.

În  interiorul  zonei  fortificate  s-au  descoperit urmele  unor locuințe și ateliere. Materialele descoperite în cetate sunt numeroase şi diverse. Unele obiecte pot fi legate de activități militare, precum armele (sulițe, săgeți, cuțite) sau piesele de harnașament (pinteni, zăbale). Nu lipsesc obiectele de uz cotidian sau cele folosite în activitățile agricole sau meșteșugărești. Puținele monede descoperite sunt de origine grecească, celtică sau romană. Piesele de podoabă și accesoriile vestimentare (pandantive, mărgele, brățări, fibule) au fost realizate din materiale diverse. Vasele ceramice găsite în cetate sunt de o mare varietate tipologică şi utilitară. Modelate cu mâna sau la roata olarului, arse în culori negricioase, cenuşii sau cărămizii, acestea acoperă aproape toată gama olăriei din perioada Regatului Dac.

Recent, pe Terasa a II-a, în apropierea unui turn s-au găsit două edificii cu acoperișul susținut de trei rânduri de stâlpi din lemn. După două mii de ani, stâlpii din lemn nu s-au păstrat dar urmele lor sunt vizibile astăzi în stratul de stâncă sfărâmată aflat la fundația construcției. Funcţionalitatea edificiilor nu este pe deplin stabilită, dat fiind faptul că nu au fost în întregime conturate iar materialul care le aparţine se află în studiu. Poate fi vorba despre temple, de tipul celor cu aliniamente de coloane, dar nu poate fi exclusă și o altă funcționalitate. 

Amplasarea  cetăţii,  suprafaţa  relativ  mare  a  teraselor, masivitatea  liniilor  de  fortificare  şi  materialul  arheologic descoperit  indică  pe Dealul Cetății existența  unui important centru de putere al Regatului Dac, probabil o reşedinţă a unui conducător local.

CASTRUL LEGIUNII  V MACEDONICA DE LA POTAISSA (TURDA)

Pentru apărarea Daciei nordice, după războaiele marcomanice, a fost adusă la Potaissa de la Troesmis (Moesia Inferior) legiunea V Macedonica. Legiunea a fost dislocată pe frontul marcomanic, dar este probabil ca o vexilație de construcție să fi ales deja locul amplasarii noului castru lângă vicus-ul Potaissa, pe malul râului Arieș. După pacea de la începutul domniei lui Commodus legiunea campează la Potaissa de unde va pleca doar odată cu retragerea armatei și administrației romane din Dacia în timpul împăratului Aurelianus (270-275 p. Chr.). 

Cercetările arheologice sistematice au început în anul 1971 și se desfășoară și în prezent, putând fi numărate 50 de campanii anuale. Responsabilii acestor cercetări a fost, în 1971-1972 Constantin Daicoviciu, în 1973-2013, Mihai Bărbulescu, iar din 2014 până în prezent, Sorin Nemeti.

Astfel, campaniile succesive au condus la dezvelirea mai multor obiective arheologice: între 1971-1974 s-au cercetat barăcile și complexul de horrea din latus praetorii sinistrum (M. Bărbulescu, Z. Milea), între 1975-1977 barăcile, bastionul din colțul nord-vestic și porta decumana, între 1978-1986 clădirea comandamentului (principia), între 1987-1992 baraca cohortei milliaria din latus praetorii dextrum (M. Bărbulescu, A. Cătinaș, C. Luca). Mai multe campanii arheologice din anii 1993, 1995-2007 au avut drept scop cercetarea băilor castrului (thermae). În anul 1994 și anii 2008-2011 s-au continuat cercetările la clădirea comandamentului fiind dezvelite porticele, respectiv curtea acestui edificiu. Între anii 2012-2016 s-a cercetat zona praetentura sinistra unde a fost identificat complexul de centuriae (S. Nemeti). În anii 2017-2021 cercetările s-au concentrat asupra zonei de locuire civilă de la nord-vest de castru, în ceea ce se presupune a fi fost canabae-le.

Din cercetările efectuate până în prezent rezultă că avem a face cu un castru legionar tipic pentru cele construite în epoca împăratului Marcus Aurelius. Laturile lungi ale castrului măsoară cca. 573 m, iar laturile scurte 408 m. Cu suprafața de 23,37 ha castrul de la Potaissa se înscrie în dimensiunile obișnuite castrelor de legiune. Cercetările au fost publicate în lucrări cu caracter monografic, articole și studii care tratează diferite materiale descoperite în fortificația legionară și rapoarte arheologice anuale.

COLONIA DACICA AUGUSTA VLPIA TRAIANA SARMIZEGETVSA

Sarmizegetusa, judeţul Hunedoara 

Colonia întemeiată de Traian în Ţara Haţegului a fost metropola celorlalte oraşe din Dacia romană şi un adevărat model cultural pentru restul provinciei. Sarmizegetusa era centrul cultului imperial şi tot acolo se întrunea parlamentul provincial (concilium trium Daciarum). Iniţial oraşul a avut 22,5 ha şi era destinat pentru circa 1.000 de familii de colonişti. În două-trei generaţii aşezarea s-a extins mult dincolo de limitele iniţiale, atingând la începutul sec. III aproximativ 70 ha şi nu mai puţin de 15-20.000 de locuitori.

După cel de al II-lea Război Mondial săpăturile în Sarmizegetusa romană au continuat aproape neîntrerupt şi au fost cercetate templele din zona sacră de la nord de oraş, sediul guvernatorului financiar al Daciei Apulensis,  amfiteatrul şi forul traianic şi cel de al doilea for al oraşului, cu templul capitolin.

SARMIZEGETVSA REGIA

Grădiştea de Munte, com. Orăştioara de Sus, judeţul Hunedoara

Capitala regatului dac se întindea pe cca. 4,5 km lungime, pe un deal care a fost amenajat cu un efort considerabil. În prezent, la Grădiştea de  Munte sunt cunoscute peste 260 de terase antropogene de dimensiuni diferite, de la cele de câţiva zeci de metri pătraţi, până la cele cu o suprafaţă de 10 000 m2.  Cercetările arheologice sistematice au început în perioada interbelică şi au continuat, aproape fără întrerupere, până în prezent.

MNIT cuprinde în patrimoniul său  cea mai bogată colecţie de artefacte dacice descoperite în Munţii Orăştiei, de la unelte din fier, ceramică pictată, vase de bronz şi de sticlă, până la monede şi podoabe din metale preţioase. Caracterul aparte, unic sub unele aspecte, propriu Sarmizegetusei Regia în cadrul istoriei antice, a fost recunoscut prin includerea sitului, alături de cetăţile dacice de la Costeşti – Cetăţuie, Costeşti – Blidaru, Luncani – Piatra Roşie, Băniţa şi Căpâlna, în patrimoniul UNESCO. http://www.cetati-dacice.ro/en

DE SALVARE

Șantierele preventive sau de salvare, fie că sunt lucrări de mare anvergură sau de mai mici proporții sunt o practica curentă  şi deosebit de importante în ceea ce privește cercetarea arheologică a MNIT.

Cercetări arheologice preventive

Cele mai importante șantiere sunt cele din zona viitoarei autostrăzi. Din luna februarie 2021 se derulează cercetarea începută în anul 2017, dar întreruptă, la circa 15 situri arheologice necunoscute până atunci.

Între cercetările preventive se remarcă cele de pe str. Iuliu Maniu din Cluj-Napoca, sau cele de pe str. Aviator Bădescu din Cluj-Napoca.

Cercetarea arheologică preventivă din subsolul unei clădiri construite în 1898-1902 în centrul orașului (aproape de Piața Unirii) a fost finalizată. Aici, în timpul unor lucrări de amenajare a pivniței, au apărut mai multe structuri de epocă romană. Într-una din încăperile subsolului actual, au fost surprinse urmele unei construcții romane subterane, fiind cel mai probabil vorba tot despre o pivniță.

Pivnița romană a excavat practic straturile preistorice. De aceea, s-a luat decizia ca, în final, întreaga secțiune arheologică să coboare, pentru a documenta pe cât posibil și aceste niveluri. Descoperiri preistorice sunt cunoscute în întreg centrul orașului, dar, datorită adâncimii mari la care apar (6-7 m față de nivelul actual al solului), cercetările arheologice se limitează de regulă la sondaje de mici dimensiuni.

În mod surprinzător, secțiunea arheologică a nimerit peste o parte dintr-o groapă săpată în stratul geologic, plină cu vase ceramice. Aceasta s-a dovedit a fi un mormânt preistoric. A fost surprins chiar capătul său, în care au apărut falangele picioarelor și ofranda de vase. Chiar și așa, descoperirea se anunța a fi deosebită, gleznele scheletului părând a fi înfășurate în șiraguri formate din sute de mărgele de mici dimensiuni. Datorită adâncimii, din considerente de siguranță și logistică a săpăturii, secțiunea nu a putut fi extinsă imediat pentru a descoperi întregul mormânt, ci s-a făcut în două etape. 

Doar după consolidarea pereților, beneficiind de întreg sprijinul executantului lucrărilor de reabilitare a clădirii, s-a putut excava integral mormântul. Așteptarea și condițiile grele de lucru, la 3 m adâncime față de nivelul pivniței actuale și 6 m față de stradă, printre popii de susținere a malurilor, într-un pământ noroios, au fost răsplătite. Mormântul are un inventar surprinzător de bogat. Pe lângă vase ceramice și o lamă de obsidian, persoana decedată era împodobită cu numeroase mărgele și la gât, brațe și genunchi. În plus, purta câte două brățări pe brațe, o bentiță cu „năsturei”/bumbi pe cap și un brâu din 4-5 șiraguri de mărgele. Toate podoabele par a fi confecționate din scoica Spondylus, cu excepția unui inel de os găsit pe deget. La o evaluare preliminară a materialelor arheologice, se poate spune că mormântul datează din perioada neolitică (circa 5000 a. Chr.). Doar 2-3 morminte din acest interval cornologic mai sunt cunoscute în zona centrală a orașului, dar în general au fost distruse în momentul descoperirii, iar inventarul funerar era mult mai sărăcăcios. Astfel, descoperirea de față este una de excepție.

În continuare, mormântul urmează să fie cercetat și prelucrat de specialiști în epoca respectivă, scheletul analizat antropologic pentru a-i determina sexul și vârsta și se va încerca de asemenea datarea cu C14.  

Cercetările preventive din zonă sunt realizate și de către alte instituții de profil, tot materialul arheologic fiind ulterior inclus în patrimoniul Muzeului nostru. Între aceste descoperiri se remarcă un alt sarcofag roman, de copil, de această dată aparținând necropolei de est a orașului roman, identificat în timpul lucrărilor de reabilitare a B-dului 21 Decembrie, la sud de Clinica Stanca. Este important că mormântul nu a fost jefuit, dar la dezvelirea acestuia singurul material arheologic descoperit, în afară de scheletul propriu-zis, a fost o monedă. Urmează să fie determinată cronologia și alte detalii legate de mormânt cu ajutorul monedei, dar și al altor analize.

CERCETĂRILE ARHEOLOGICE PREVENTIVE DE PE STR. AVIATOR BĂDESCU NR. 3-5 DIN CLUJ-NAPOCA

Începând cu a doua jumătate a luniii februarie 2021, o echipă de arheologi a MNIT realizează o săpătură preventivă în Cluj-Napoca, pe str. Aviator Bădescu nr. 3-5, pe locul de amplasament al noului sediu al Centrului școlar de educație incluzivă. Din descoperirile anterioare efectuate pe str. Avram Iancu, Mihail Kogălnicenu și îndeosebi din zona Pieței Cipariu, se cunoștea existența în acest areal a necropolei de sud-est a orașului roman Napoca, materializată prin descoperirea a circa 140 de morminte, majoritatea de înhumație. De aceea, găsirea unui sarcofag din calcar la începerea lucrărilor de construcții la obiectivul de pe str. Aviator Bădescu nr. 3-5 (Fig. 1) ne-a confirmat apartenența acestuia la cimitirul roman al orașului antic și cercetările preventive s-au concentrat pe dezvelirea posibilelor vestigii romane, dar și care ar fi aparținut altor epoci, de pe suprafața de 1400 m2 unde se intenționează realizarea noului local al Centrului școlar menționat. Lucrarea este finanțată de Consiliul Județean Cluj.

Descoperirile de epocă romană sunt legate exclusiv de necropola de sud-est a Napocăi, fiind găsite pe latura estică a viitoarei clădiri a Centrului școlar și pe terasa de pe latura sudică: un sarcofag cu capacul decorat cu acrotere, confecționat din calcar local (Fig. 2-3), care a fost jefuit, din păcate, atât în Antichitate (are în centrul laturii drepte o spărtură specifică jefuitorilor din epoca romană), cât și în perioada modernă (una dintre laturile scurte a fost spartă total), în interiorul lui fiind descoperite craniul și o parte a membrelor superioare ale unui adult; o stelă funerară de mari dimensiuni (Fig. 4), tot din calcar, cu trei registre sculpturale – primul cu reprezentarea busturilor unei mame și a doi copii, cel din mijloc cu reprezentarea unui călăreț în deplasare spre dreapta și cel de-al treilea cu textul unnei inscripții fragmentare (lipsește colțul din stânga), care ne indică numele femeii decedate, posibil și a copiilor acesteia, și numele dedicantului (soțul și tatăl copiilor). Acest tip de stelă funerară, cu reprezentări atât de complexe, este unicat între monumentele funerare descoperite până acum la Napoca.

O altă stelă funerară (Fig. 5), din care s-a păstrat numai partea superioară (colțul din dreapta) cu reprezentarea capului unui bărbat, încadrat într-o nișă în formă de potcoavă și cu o frunză de acant în colțul superior, este de asemenea deosebită. Execuția artistică a portretului bărbatului este de foarte bună calitate, cu redarea foarte atentă a detaliilor feței, iar pe suprafața monumentului – vizibil îndeosebi pe nișa ca încadrează portretul și pe fața și gâtul personajului – apar urme de vopsea roșie (Fig. 6). Această situație este de asemenea rar întâlnită pe monumentele funerare descoperite la Napoca sau pe alte situri din provincia Dacia, fiind dovada faptului că ele erau pictate inițial.

Alte descoperiri legate tot de mediul funerar sunt reprezentate de un leu funerar de mari dimensiuni din calcar nisipos (Fig. 7) și de capul de mici dimensiuni al unui alt leu funerar, partea din spate (copasa și gheara) a altuia, precum și fusul unei coloane tot din calcar, care este posibil să fi făcut parte dintr-o incintă funerară. Nu au fost descoperite și mormintele cărora au aparținut monumentele funerare amintite, ele fiind găsite în context secundar.

În extremitatea vestică a spațiului ce urmează să fie construit, aflată peste drum de latura estică a actualui Cimitir central, au fost descoperite câteva morminte de secol XVII-XVIII, dintre care unul a avut ca inventar un rozariu (Fig. 8-9), din care s-au păstrat un medalion din bronz cu reprezentarea lui Isus Christos, 65 de mărgele din pastă de sticlă și din ceramică, precum și trei rotițe din bronz care le separau.

Majoritatea spațiului ce urmează să fie construit a fost ocupată de o clădire care a aparținut unui depozit militar, cu dimensiunile de 52 x 16 m, construit începând cu anul 1890. Construcția în discuție a avut fundațiile din asize din piatră de diferite dimensiuni, prinse cu mortar și elevația din cărămidă. Cercetările preventive au dus la descoperirea unor părți însemnate ale colțului nord-estic al acesteia (Fig. 10), cu tronsoane însemnate ale laturilor de nord (Fig. 11) și de est ale clădirii în discuție (Fig. 12), impresionante fiind fundațiile din piatră ale acesteia, care în colțul nord-estic au avut 3,70 m înălțime! (Fig. 10). De asemenea, ele au avut în compoziție foarte multe pietre prelucrate refolosite, fiind recuperate părți arhitectonice sau monumente care au aparținut perioadei medievale (materiale recuperate după demolarea zidurilor orașului medieval, în seolul XIX), Renașterii, perioadei baroce etc.

Terasa de pe latura de sud a complexului (cca 700 m2) a fost ocupată de o extensie a Cimitirului vechi evreiesc, care a ocupat suprafața respectivă în perioada 1840-1931. Ca urmare a colaborării dintre echipa de arheologi a MNIT, autoritățile locale (CJ Cluj), Rabinatul României de la București, Ambasada Israelului în România și Comitetul evreiesc din Cluj, în perioada 19-23 aprilie 2021, împreună cu o echipă a Poliției criminalistice Zac’ H Israel din Tel Aviv a fost organizată o acțiune comună de recuperare a cca 60 schelete care au aparținut comunității evreiești din Cluj (Fig. 13-14), ele fiind reînhumate în Cimitirul evreiesc actual, situat pe Calea Turzii nr. 154-156. Alte 20 de morminte au fost descoperite recent, la reluarea lucrărilor de amenajare a terasei (Fig. 15), ele urmând să fie reânhumate în același loc.

Cercetările preventive sunt în stadiul de finalizare, cu posibile surprize arheologice, cel puțin ca cele amintite mai sus!

Arheologi MNIT: Dr. Viorica Rusu-Bolindeț, Dr. Mariana-Cristina Popescu, Dr. Emilian Bota, Drd. Mircea Răchită

LISTA ILUSTRAȚIEI

Fig. 1. Secțiunea S1, cu amplasamentul sarcofagului roman (vedere S, foto Viorica Rusu-Bolindeț).

Fig. 2. Sarcofagul roman – detaliu final (vedere V, foto Viorica Rusu-Bolindeț).

Fig. 3. Sarcogaful roman – detaliu latura sudică (foto Viorica Rusu-Bolindeț).

Fig. 4. Stelă funerară romană (foto Viorica Rusu-Bolindeț).

Fig. 5. Colț de stelă funerară romană, cu reprezentarea unui personaj masculin (foto Viorica Rusu-Bolindeț).

Fig. 6. Colț de stelă funerară romană, cu reprezentarea unui personaj masculin – detalii cu urme de picture (foto Viorica Rusu-Bolindeț).

Fig. 7. Leu funerar și coloană fragmentară din necropola romană (foto Viorica Rusu-Bolindeț).

Fig. 8. Mormântul M6 din necropola modernă de secol XVII-XVIII – ansamblu (vedere S, foto Viorica Rusu-Bolindeț).

Fig. 9. Mormântul M6 din necropola modernă de secol XVII-XVIII – detaliu (foto Viorica Rusu-Bolindeț).

Fig. 10. Colțul nord-estic al clădirii depozitului militar construit în 1890 (foto Radu Lupescu)

Fig. 11. Ortofotoplan al zidului nordic al clădirii depozitului militar construit în 1890 (autor Călin Șuteu).

Fig. 12. Zidul estic al clădirii depozitului militar construit în 1890 (foto Radu Lupescu).

Fig. 13. Terasa de pe latura de sud, cu locul de amplasament al Cimitirului vechi evreiesc 1840-1931) – ansamblu (vedere S, foto  Viorica Rusu-Bolindeț).

Fig. 14. Terasa de pe latura de sud, cu locul de amplasament al Cimitirului vechi evreiesc 1840-1931) – detaliu cu recuperarea mormintelor (vedere S, foto Viorica Rusu-Bolindeț).

Fig. 15. Cimitirul vechi evreiesc – mormântul M65, detaliu (vedere E, foto Viorica Rusu-Bolindeț).

MAI MULTE LA SECȚIUNEA ARHEOLOGIA DE ACASĂ