Strada cu Îngeri

Din motive organizatorice, spectacolul “Strada cu îngeri” al Teatrului de Păpuși “Puck”, din 22 aprilie, ora 19.00, de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, se anulează. Ne cerem scuze celor care și-au luat deja bilete și îi invităm la muzeu pentru a-și recupera banii pe bilete, inclusiv duminica, până la ora 16.00. 

Mulțumim pentru înțelegere! 

În cadrul expoziției de ilustrații ”Basme vechi în lumea nouă”, vă invităm la un eveniment excepțional: ”Strada cu îngeri”, un spectacol nonverbal al Teatrului de Păpuși PUCK, gândit și regizat de cãtre Decebal Marin, care vorbește despre legãtura dintre lumea umanã și cea angelicã. Într-un limbaj poetic, specific jocului de marionete, sunt surprinse aspecte din cotidian care, la intervenția îngerilor, reușesc sã trezeascã binele în sufletul omului, fãcându-l sã devinã mai conștient de frumusețea din jurul sãu.

Este primul spectacol de acest tip care pune un accent deosebit pe inteligența emoționalã, urmãrind sã reconstruiascã acea punte care leagã raționalitatea oamenilor mari de puritatea și inocența sufletului de copil.

„Strada cu îngeri este despre o trezire delicatã, sensibilã, a unei cortine, care este transfiguratã scenic într-o anumitã cheie. Urmãrim sã atingem sufletul celui care este deschis sã priveascã în profunzime.” Decebal Marin

PREMII
* Premiul pentru cele mai frumoase păpuși, acordat lui Decebal Marin și Ioan Bătăiosu pentru păpușile din spectacolul Strada cu îngeri, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii de la Subotica, Serbia

* Premiul de excelență pentru calitatea mânuirii păpușilor, acordat echipei de actori din spectacolul Strada cu îngeri, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii de la Subotica, Serbia

* Premiul pentru creativitate și excelență în folosirea mijloacelor tradiționale de animație, acordat lui Decebal Marin în cadrul Festivalul Internațional de Animație ImPuls, București

Rezervările se pot face de luni până vineri, între orele 9:00-15:00, la nr. de telefon 0752 108 723 (Diana Piru, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei), în limita locurilor disponibile. Dacă nu reuşiţi să vă faceţi rezervare, vă aşteptăm la spectacol, biletele se pot achiziţiona la intrare.
Preț bilet: 20 lei întreg, 15 lei cu reducere