11/24/17

MNIT share

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei are plăcerea de a anunţa câştigarea unei finanțări AFCN pentru implementarea proiectului MNIT Share. Proiectul își propune realizarea unui site web şi a unei pagini de Facebook menite să promoveze în manieră pluridisciplinară două dintre cele mai valoroase colecții românești din patrimoniul MNIT, relevante pentru istoria Transilvaniei: Colecția de icoane pe sticlă transilvănene ”Ion Mușlea” și Fondul personal documentar ”Alexandru Lapedatu”.

Colecția Mușlea și Fondul documentar Lapedatu aparțin unor personalităţi de prim rang ale culturii românești, pionieri ai cercetării ştiinţifice sistematice, întemeietori de școală, cu rol major în păstrarea și promovarea patrimoniului cultural național. Activând în principal în perioada interbelică, au contribuit decisiv la uniformizarea și reformarea instituțională pe bază științifică a cercetării românești în domeniul patrimoniului. Având în vedere definirea anului 2018 ca An al Centenarului, alegerea celor două colecții devine relevantă în context.

În paralel, proiectul urmărește sensibilizarea diferitelor categorii de public față de obiectele de patrimoniu cu o valoare documentară și științifică mare, transparentizarea activităţilor de conservare/restaurare/investigații, specifice etapelor premergătoare expunerii virtuale şi clasice a bunurilor culturale. Organizarea de workshop-uri bazate pe interacțiunea directă dintre specialiști în domeniu și public vizează educarea acestuia din urmă spre o protejare a patrimoniului prin înțelegerea necesității și complexității activităților de prezervare a bunurilor culturale.

09/14/16

Proiecte

From Theory to Practice – International Teaching in Field Archaeology in Roman Sarmizegetusa
FIT in Archaeology

antet

img

Programul ERASMUS+
Acțiunea Cheie KA2 „Cooperare pentru inovare și schimb de bune practici”
Acțiunea „Parteneriate strategice pentru învățământul superior”
Titlul proiectului „From Theory to Practice – International Teaching in Field Archeology in Roman Sarmizegetusa

Beneficiar: Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei
Contract: 2015-1-RO01-KA203-015185

Parteneri: Universitatea Heidelberg (Germania), Universitatea Exeter (Marea Britanie), Universitatea Viena (Austria), Universitatea „Babeș-Bolyai”(România)

Proiectul „From Theory to Practice – International Teaching in Field Archaeology in Roman Sarmizegetusa” (FIT in Archaeology) a pornit de la o necesitate resimțită de membrii colectivului arheologic de la Colonia Dacica Sarmizegetusa, unul dintre cele mai cunoscute șantiere arheologice școală din România. Această necesitate se referă la lipsa unui program coerent de învățare la nivel European în cadrul șantierelor arheologice școală care să dezvolte abilitățile antreprenoriale ale studenților din domeniul arheologiei.  Până acum, s-a acordat un interes redus în ceea ce privește creșterea gradului de conștientizare a studenților din arheologie asupra oportunităților de carieră în acest domeniu, cu toate că a crescut semnificativ numărul activităților arheologice derulate prin proiecte europene. Mai mult, s-au dezvoltat organizații cu specific arheologic sau chiar firme mici de arheologie, a crescut numărul de obiective ce necesită cercetări preventive, cercetări efectuate de  instituțiile muzeale şi s-a dezvoltat componenta turistică prin  promovarea siturilor arheologice. Acestea au fost indentificate ca fiind cele mai importante și finanțate direcții. La nivel universitar, până acum, nu au fost dezvoltate programe europene comune sau un curriculum unitar și integrat pe această temă. Astfel, deși arheologia este predată în mai multe universități europene, doar puțini absolvenți devin conștienți de potențialul de dezvoltare profesională în aceast domeniu, găsind dificilă integrarea pe piața muncii, astfel că, doar o mică parte dintre ei reușesc să dezvolte o carieră de succes.

Continue reading