O NOUĂ IDENTITATE VIZUALĂ PENTRU UN PUBLIC MODERN

Începutul anului 2018 găsește MNIT în plin proces de regândire a identității vizuale, dar și a marketingului cultural al muzeului. Specialiștii din secția de relații publice a instituției colaborează cu profesioniști în design și PR, cu portofolii semnificative, pentru a face vizibile publicului transformările care au loc în interiorul instituției. Un prim pas a fost regândirea celui mai important element vizual, respectiv simbolul grafic. Acest lucru nu presupune schimbarea denumirii administrative, ci numai interfața prin care instituția se prezintă unui public larg, modern și multicultural. Noul simbol pleacă de la două idei pilon ale MNIT: omul / povestea sa și Transilvania.

Simbolul este o reprezentare simplă a Omului, ca centru al preocupărilor muzeului. Munca MNIT se leagă, în măsură fundamentală, de om, viața și evoluția lui, urmele pe care acesta le-a lăsat de-a lungul istoriei. Reprezentarea simbolică a unui chip uman, într-o formă care se identifică cu litera majusculă „T” care simbolizează Transilvania, sintetizează mesajul pe care instituția muzeală dorește să îl transmită de acum înainte. Imaginile, obiectele și monumentele, singure, nu spun o poveste, ci doar completează și ilustrează povestea omului și a umanității.

Simbolul grafic propus se va integra în toate elementele de identitate vizuală a instituției și va reprezenta viziunea echipei pentru viitor, folosind game și tonuri de culoare adaptabile la cerințele momentului pentru reprezentare. Procesul de schimbare a identității vizuale va continua pe tot parcursul lui 2018 și se va extinde pe toate coordonatele, pregătind în același timp viitoarele canale de comunicare precum site-ul și, bineînțeles, noua expoziție permanentă, modernă și accesibilă unui public dinamic.

Noua identitate vizuală a fost realizată de TD Studio, reprezentată de Sorin Tîrt, director de creație.