BETWEEN  BLACK  AND WHITE – ANDREA ÉVA SZŐCS

Expoziția INTRE ALB ŞI NEGRU organizată de MNIT (curator Ioana Gruiţă Savu), în cadrul celei de-a 3-a ediţii a Bienalei Internaţionale de Ceramică Cluj 2017, aduce în faţa publicului clujean o serie de lucrări ale artistei Andrea Éva Szőcs (Ungaria) care vizează probleme morale, existențiale sau estetice, într-o abordare conceptuală. În cadrul acestui eveniment artista expune instalaţie, obiecte pe pânză, ceramică dar şi printuri care sunt la propriu, dar şi la nivelul mesajului pe care îl poartă, între alb şi negru.

O parte dintre lucrările expuse, anume create pentru această expoziţie, sunt un dialog între vechi şi nou, între bunuri culturale aflate în patrimoniu MNIT şi potenţialul lor artistic din perspectivă contemporană. Forma sau/şi semnificaţia acestor artefactele sunt trecute prin filtrul creatorului şi transformate, reconvertite în instalaţii cu valoare artistică.  O altă parte a lucrărilor se construiesc în jurul unor probleme de semantică şi vizează transformări de imagine în text, artista a folosit scrisul Braille sau pixelii ca mijloc de codificare şi de decodificare.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 14 octombrie - 26 noiembrie 2017, la sediul central al MNIT, Str. C Daicoviciu nr. 2

Vă aşteptăm la muzeu!

 

The art event BETWEEN BLACK AND WHITE, organised by NHMT (curator Ioana Gruiţă Savu) during the 3rd Cluj Ceramics Biennale 2017, exhibits a series of works prepared by the visual artist Andrea Éva Szőcs (Hungary), having as a focal point moral, existential or aesthetic problems, perceived in a conceptual manner. This exhibition consists of installations, objects on canvas, ceramics and prints that are, in the real sense, as well as in the message they transmit, between black and white.

Some of the exhibited works, specifically created for this event, are constructed as a dialog between old and new, between cultural artifacts, hosted by the National History Museum of Transylvania, and their artistic potential, seen from a contemporary perspective. Other exhibited works are built around semantic matters and take aim at transforming images in texts. In order to do so, the artist used Braille or pixels for encoding and decoding the images.

The exhibition can be visited starting from October 14th to November 26th, 2017  at the National History Museum, C. Daicoviciu, Str., no 2, Cluj-Napoca.