12/19/17

LIMES POROLISSENSIS. VIAŢA ROMANĂ PE GRANIŢA DE NORD A DACIEI

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei vă invită la vernisajul expoziţiei temporare LIMES POROLISSENSIS. VIAŢA ROMANĂ PE GRANIŢA DE NORD A DACIEI, care va avea loc Marţi, 19 decembrie 2017, ora 12.00, la sediul central al muzeului, str. Constantin Daicoviciu, nr. 2. Evenimentul expoziţional va prezenta rezultatele din ultimii doi ani ale proiectului  naţional LIMES, un program care are ca scop principal documentarea monumentelor care compun granița romană de pe teritoriul României și care a fost inițiat în anul 2014, sub egida Ministerului Culturii. Pentru mai multe informaţii privind proiectul LIMES puteţi consulta pagina www.limesromania.ro.

Expoziţia poate fi vizitată până în data de 5 martie 2018.